Cri cri cri ... toamna gri.... / nu credeam c-o sa mai vii...

Cred ca v-ati dat seama ca moralul nu a revenit inca. Si nu mai stiu pe unde sa-l caut ca sa-l gasesc.

Ei da... am ajuns la prima toamna a vietii mele, si nu e toamna ca in compunerile din clasele primare (unde vedeam intotdeauna frumosul) ci e o toamna ca in baladele lui Topirceanu, sau ca in versurile lui Bacovia.
Cred ca toata lumea (mai in varsta) a trecut prin acest anotimp, si sper ca toata lumea a reusit sa mai vada si primavara. Oricum, deocamdata pentru mine primavara nu e pregatita sa apara de curand.

Ma aflu intr-o mare dilema, si nu stiu exact cum sa actionez. Asa ca ma destainui voua, poate o sa reusesc sa aleg calea cea buna pentru a limita cat mai mult "pierderile colaterale". Am fost tratat (printre altele) de "egoist" si am ramas surprins! Traiesc cu mine de 34 de ani si in ultimii 27 nu-mi amintesc sa fi avut o asa trasatura de caracter. E adevar, tin la lucrurile "mele", dar daca e sa ajut pe cineva depun toate eforturile pentru a o face, fara a avea nevoie de ceva in schimb (multumirea de sine imi ajunge). O fi egoism? Poate.... niciodata nu am fost foarte bun in psihologie. Dar vreau sa mai fac inca un gest "egoist" asa, ca pentru sfarsit.

Am spus ca ma aflu intr-o dilema, si as vrea sa ajut dar nu stiu cum (un brainstorming e intotdeauna mai util decat introspectia si reflexia in solo).
Sa spunem ca un barbat a iubit intr-o zi o femeie. S-au casatorit si au trait fericiti cativa ani. Mai apoi relatia dintre ei a inceput sa "scartaie", culminand cu adulterul. Si in plus, mi s-a spus ca nu numai ca adulterul era consumat, dar ca doamna nici nu se mai ascundea.... crezand ca noul "ales" e de data aceasta cel bun (mi se pare sau am tratat deja un subiect pe tema caprovecinismului?).
Cu timpul insa, chiar daca sperantele sunt mari, deziluziile sunt pe masura. Asa ca acest prieten, sa-l numim W. este la un pas de divort, ceea ce nu l-ar deranja prea tare (oricum situatia in care se gaseste acum nu e de invidiat). Ceea ce il preocupa insa este faptul sa viitoarea lui "ex" (sa o numim D - Desdemona) se gaseste la randul ei intr-o mare dilema (sau cel putin asa crede el).

Cred ca ar fi bine sa scriu o piesa de teatru, cine stie, poate prietenul meu va juca propriul lui rol si va avea succes (cred ca va fi destul de convingator, in orice caz, pe mine m-a convins).

Deci, reluand firul povestii.... dilema lui D este ca stie cu siguranta ce are de pierdut (bun sau rau), dar are serioase dubii in ceea ce priveste viitorul. Si nu numai ca are serioase dubii, dar isi da seama, treptat-treptat ca se poate gasi intr-o situatie (din mai multe puncte de vedere) inferioara celei pe care o avea inainte.
W i-ar fi acceptat totul, cu conditia ca el sa nu afle, dar a aflat, si asta a complicat situatia lor.

Acum, (dupa cum crede W), D in sinea ei ar vrea ca totul sa poata fi sters, dar in acelasi timp mai are o lucire de speranta ca noua relatie sa poata functiona. Dar situatia o depaseste intr-atat incat incepe incet incet sa se inchida si sa sufere in tacere, ca si cum ar vrea sa-si pedepseasca soarta pe care si-a provocat-o. Mai ales ca vede suferinta pe care a creat-o lui W. Si se creeaza un cerc vicios. Nu stiu daca ati observat, ca in general cei care sufera de ceva sunt mai capriciosi si mai rautaciosi decat atunci cand erau in forma buna (sanatosi). Si cred ca acelasi lucru se intampla cu ei (sau mai bine zis cu ea). Fiind dezamagita si suferind pentru situatia creeata, nu mai reuseste sa se controleze si inrautateste si mai mult situatia.

W. ar putea sa puna punct rapid situatiei prin divort, dar se gandeste totusi la D., la ce va fi "dupa", stiind ca daca va face acest pas, pentru el nu va mai exista o cale de intoarcere (nici macar copiii nu mai sunt o bariera). Asa ca si el la randul lui, asteapta ca D sa actioneze, sa ia o decizie sau macar sa puna mana pe burete si sa se apropie de tabla. Ca apoi, el ii va ghida mana.

M-a intrebat si el pe mine cum sa actioneze. Primul meu instinct a fost sa-l intreb daca o mai iubeste. Raspunsul lui, nu a rezolvat cu nimic situatia. Am vrut sa-l sfatuiesc sa aplice metoda radicala, dar mai apoi m-am gandit ca poate e putin impulsiv acest sfat.

Asa ca adresez voua, poate ca prin cunostintele voaste v-ati lovit de cazuri similare. Credeti ca intre ei va mai putea continua relatia, sau mai bine ar fi ca W sa nu se mai intereseze de nimic si sa-l lase pe Caesar cu e a crezut ca i se cuvine???

Nu destul ca aveam eu propriile mele probleme, dar acum, cum sunt rodat,  le mai am si pe cele ale prietenilor mei. :))  Vezi unde duce "egoismul"?

Astept raspunsurile voastre (pro si contra) ...

Mr. Dospi